Calator prin Romania

Via Liga Suporterilor Rapidisti

Un articol interesant si emotionant care cred ca merita preluat si pe acest blog:

A fi rapidist înseamnă, în opinia mea de observator exterior, e drept simpatizant, însă nu suporter al feroviarilor, a fi parte a unei stări de spirit unice în România, unicitate care este generată de întrunirea a patru elemente imposibil de regăsit la orice altă grupare de suporteri.

1. În primul rând, Rapid este echipa cartierului muncitoresc istoric al Capitalei (Grivița-Giulești) iar acest lucru nu înseamnă câtuși de puțin că fondatorii ei, angajați ai Depoului CFR Grivița ar fi fost comuniști, acuzație cu care feroviarii bucureșteni sunt gratulați, pe lângă apelative jignitoare ori rasiste, gen țigani sau gunoieri, de aplaudacii, așa-zis suporteri ai celor două cluburi militariste create și finanțate de ocupantul sovietic al României și, ulterior, de regimul ceaușisto-neaoșist de la București (1965-1989).

Dimpotrivă, orice om cu cugetul curat care se apleacă asupra istoriei politice, sportive a spațiului muncitoresc din nord-vestul capitalei poate constata, dacă se oprește la Biserica Sfântul Gheorghe-Grivița, a cărei construcție este descrisă în monumentalul roman Groapa al regretatului scriitor Eugen Barbu, că donatorii pentru construirea lăcașului de cult au fost sindicaliștii din cadrul Căilor Ferate Regale – controversatul Carol al II-lea este cel care a inaugurat, în 1938, legendara arenă cu lift de lângă șinele de cale ferată, dincolo de episodul cu rejucarea semifinalei Rapid-Venus 2-1 (la rejucare 4-2) din 1939, ordonată de cerberul său, Gavrilă Marinescu.

Atât de comuniști și de atei erau sindicaliștii din CFR și atât de fideli lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (ce-i drept, rapidist, însă doar la nivel declarativ, după ocuparea țării de către sovietici), încât și-au folosit banii din visteria sindicatului pentru a-și construi o… biserică.

2. Un al doilea motiv fundamental pentru care fenomenul rapidist merită respectul oricărui om cu inima dreaptă pasionat de sportul cu balonul rotund, e unul care ține de fenomenul sportiv și microbistic: în ciuda unui hiat de peste un sfert de veac (1971/1972-1997/1998) în care Rapidul nu s-a aflat în lupta pentru primele poziții ale clasamentului, dintre care 10 ani au însemnat evoluție în eșalonul valoric secund, deși s-a micșorat numeric, pierzând prima poziție în clasamentul numărului de suporteri, galeria vișinie nu doar că nu a sucombat iar clubul nu doar că nu și-a permanentizat statutul de formație ABBA, așa cum din nenorocire s-a întâmplat cu alte nume de legendă ale fotbalului românesc, precum UTA, U Cluj ori Petrolul, ci dimpotrivă atât galeria a început să se mărească din nou după jumătatea anilor 1990 și clubul a reușit să revină în primele poziții fără a le mai părăsi de peste un deceniu și jumătate.

Rapidul, stare de spirit eminamente anti-comunistă în fotbalul românesc se încăpățânează să supraviețuiască, după ce a viețuit sub trei dictaturi (carlistă, antonesciană și comunistă) și nesfârșitei tranziții spre capitalism, constituie ca un veritabil ghimpe în coasta celor doi puternici ai fostului regim, care și-au conservat, prin intermediul banilor, și uneori a politicului, puterea la nivelul organismelor diriguitoare ale fotbalului românesc.

3. Motivul numărul trei se leagă oarecum de cel de-al doilea și ilustrează în mod cum nu se poate mai grăitor caracterul pe care cineva trebuie să-l aibă pentru a fi suporter al vișiniilor: Rapid este, de departe cel mai furat club din istoria campionatului României, rivalii creați și finanțați de KGB și Armata Roșie (clona primei poartă același nume cu omologa reprezentantă a Miliției sovietice iar cea de-a doua s-a numit pentru câțiva ani CSCA, traducere fidelă a numelui formației militare sovietice), răpind feroviarilor nu mai puțin de zece titluri (Dinamo-6, Steaua-4). Să ai atâția suporteri în asemenea condiții, să nu poți fi doborât și distrus, nici măcar cu metodele arhicunoscute ale regimului comunist (trimiterea lui Ion Dumitru la regimentul de tancuri pentru a fi forțat să semneze cu Steaua e doar cel mai grăitor exemplu, însă nici pe departe singurul), iată un fenomen greu explicabil, care, însă, constituie o dovadă palpabilă a faptului că în România mai există oameni care mai prețuiesc noțiuni precum atașament față de propria identitate, față de comunitate, cartier, apartenență profesională și, nu mai puțin important, față de spiritul de dreptate, tot mai rar întâlnit nu doar pe tărâm fotbalistic și microbistic.

4. În sfârșit, dar nu mai puțin important: galeria vișinie este singura grupare de suporteri din țară peste a cărei intransigență anti – Steaua și anti – Dinamo nu pot trece nici patronatul, nici jucătorii proprii, nici chiar politicienii, în general, nimeni.

De-a lungul timpului suporterii rapidiști au cântat, în timp ce echipa lor evolua în eșalonul secund, pentru mari echipe de provincie, conduse de Nicolae Dobrin, Ilie Balaci sau Emerich Dembrowski, care luptau, inclusiv furate de arbitri împotriva celor doi dușmani ireductibili cu grade militare. Pentru a fi trădați, culmea, după Revoluția din 1989, rând pe rând de fiecare dintre aceste cluburi, care au pactizat, nu forțați, ci dominați de interese financiare cu puterile din Capitală. Iar galeriile acestora, considerate odinioară „frați” ai giuleștenilor, nu au putut sau, în unele cazuri, nu au vrut să împiedice acest lucru.

În Giulești nu sunt de închipuit scene de genul celei cu celebrul oier devenit patron care își pune fularul alb-roșu la gât după un meci cu rivala ireductibilă și apoi mai și scandează Hău – Hău împreună cu galeria acesteia, în semn de recunoștință pentru cadoul participării în Champions League.

Nici trimiteri de titluri către una dintre grupările mai sus menționate și nici măcar pacte mai mici cu Diavolul pe care galerii precum cele din Craiova, Pitești, Cluj (Universitatea), Ploiești (Petrolul) sau Timișoara.

Niciodată un președinte al Rapidului nu și-ar permite agreseze, înconjurat de bodyguarzi un suporter alb-vișiniu, cum a procedat, în 2006, pe un stadion rival, individul dubios cu inițiale MMS, când partener, când certat cu Șeful Suprem al Turmei de Oi.

Și chiar dacă unii cârcotași ar putea invoca două precedente, cel cu acceptarea în 1965, a înfrângerii pentru ca Steaua să scape de retrogradare, ori acel 4-3 câștigător cu Dinamo din 1987, aferent ghetei lui Cămătaru și salvării de la încă o retrogradare a vișiniilor, e de menționat că ambele s-au petrecut împotriva voinței unei galerii care nu putea face nimic împotriva dictaturii comuniste.

Iar la acel meci din 1987, împătimiții de alb-vișiniu scandau, într-un superb atașament față de sport, față de jocul disputat doar pe teren, „Cămătaru Rodion, nu e ghată e șoșon ” și „Rapid CFR, mai bine jucăm în B! ”

Apoi, non–combat-ul recunoscut aproape direct de antrenorul Marian Rada din 2008, după partida cu CFR Cluj se înscrie ca fenomen românesc întâlnit în Italia și Anglia anului 2009-2010, când la cererea expresă a suporterilor lor, Lazio Roma și FC Liverpool au refuzat lupta împotriva lui Inter, și respectiv Chelsea, pentru ca rivalele de moarte AS Roma și Manchester United să nu câștige titlul de campioane.

În toate cele trei cazuri s-a vorbit la vremea respectivă de blat. Însă, pentru oricine are, cu adevărat, microbul fotbalului în vene, e limpede că niște jucători atașați culorilor sub care joacă nu pot ignora o cerere ca meciul să fie pierdut, venind de la cei care, în mod absolut irațional, ar dori ca favoriții să câștige toate celelalte meciuri fără excepție, deși, la rece, sunt conștienți că așa ceva e imposibil.

Niciodată în Giulești calcule meschine legate de cuantumul chiriei stadionului, ori câștigul posibil din mutarea meciurilor pe Național Arena nu vor putea prevala, pe termen mediu și lung, împotriva mitului fostei Potcoave (inspirată de vechiul stadion Highbury al tunarilor de la Arsenal Londra).

Dan Ștefan, ziarist independent, nu de sport, ci de politică internațională.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s