Calator prin Romania

Archive for Octombrie, 2012

Balaci despre galeria Rapidului

Aseara, in pauza meciului, in studioul de la DigiSport a fost invitat si Ilie Balaci!
El a facut cateva remarci vis-a-vis de Rapid!
La un moment dat, facand referire la jocul slab al echipei el a spus: „Rapidul nu poate juca fotbal fara suporteri”!!!
Apoi a povestit ca a fost invitat la un meci Rapid-steaua, acum cativa ani si ca nu a reusit sa vada mare parte din meci pentru ca a stat cu ochii doar pe GALERIA RAPIDULUI si pe COREGRAFIA LOR!!!
„A fost ceva de vis ce a putut sa faca galeria Rapidului! Sunt unici!” a mai spus Ilie Balaci.
Spre sfarsitul emisiunii el a explicat in felul urmator numarul foarte mic de suporteri din ultimul timp si mai ales la meciul de aseara spunand urmatorul lucru:
„Suporterii si mai ales Galeria Rapidului nu mai vin in numar mare la meciuri dintr-un singur motiv! Nu pentru ca echipa nu a mai castigat trofee sau ca este pe locul 8 si ca nu are rezultate… Ci pentru faptul ca echipa NU JOACA FOTBAL! Rapidistii nu au fost niciodata langa echipa pentru rezultate, ci pentru fotbalul pe care il juca si cu care incanta tribunele! Eu am vazut meciuri ale Rapidului in care pierde-au, dar galeria canta si in drumul spre casa! Pt Rapid nu locul in clasament e problema… Pt ca in istoria de cateva decenii a clubului au trecut prin multe… Dar ei umpleau stadionul si cantau din primul pana in ultimul minut si pe vremea cand erau in „B”! Suporterul Rapidist e flamand de fotbalul frumos si spectaculos..

Anunțuri

Dragonu’ – Scrisoare pentru domnu’ presedinte


Fularul meu

Cum se poate explica aşa ceva? Stau şi mă întreb, mi-e greu să-mi găsesc cuvintele. Cum poţi să faci pe cineva care nu are nici o treabă să înţeleagă ceva ce pentru tine este atât de important. Căci într-adevăr acest articol se adresează în principal ignoranţilor. Acelor ,”suporteri” liniştiţi de la tribune, acelor ziarişti, acelor părinţi, acelor prietene, în general majorităţii. Acelor oameni care nu ne înţeleg. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, nu vreau să patetizez, dar presimt că o să-mi fie imposibil.
O să încerc un scurt istoric şi categorisire formală a acestui articol ,”tifo”. Cum era de aşteptat, fularul a fost prima dată folosit de englezi. El era confecţionat rudimentar din lână groasă sub formă de dungi simple groase, bicolore în culorile clubului. Apoi, odată cu înfiriparea şi ulterior explozia fenomenului superterilor organizaţi în Italia, fularele şi modul lor de folosire (întinse deasupra capului) au fost preluate şi de italieni. Bineînţeles, cum se întâmplă de obicei, lucrurile au evoluat şi s-au rafinat. Fularele au început să se fluture deasupra capului, strânse în două (ştiţi voi..). Dar cea mai spectaculoasă evoluţie a înregistrat-o coloritul şi forma lor. Astăzi întâlnim fulare foarte late, altele foarte lungi, altele micuţe ca lăţime şi lungime. Se fabrică într-o infinitate de ţesături şi de materiale: lână, bumbac, poliester. Se folosesc şi o imensitate de culori. Nu mai vorbesc de varietatea de embleme şi simboluri. Astăzi se fabrică şi se folosesc fulare foarte specializate: pentru a-ţi afişa ataşamentul faţă de club, pentru un jucător anume, pentru a-ţi exprima ura faţă de un alt club sau chiar grup de suporteri adverşi. Sau pentru a comemora vreo dată specială ori vreun erou.Evident şi acest articol atât de drag lumii noastre a fost atins de comercialism. Cluburile scot bani frumoşi pe nişte fulare fără nici o legatură cu nimic. Vezi exemplele recente din Spania si Germania cu fulare ,,de firmă” adidas, kappa, etc. Mai grav e că şi grupuri organizate de suporteri îşi vând cu prea multă uşurinţă materialele. La început totul a pornit din dorinţa de a-şi câştiga autonomia financiară faţă de club. Apoi lucrurile au scăpat de sub control, totul transformându-se într-o industrie. Ca lucrurile să fie şi mai grave a apărut şi s-a dezvoltat teribil industria pirat. Aşa că, în zilele noastre, fularul a devenit ceva banal şi uneori trivial. S-a pierdut din respectul şi veneraţia cu care era privit odinioară. De aceea, ca o tendinţă normală, ultraşii au început să se retragă din acest curent mercantilist. Ei îşi produc propriile fulare, în serie limitată şi le poartă discret pe sub un guler, lăsând să se întrevadă doar câteva dungi. Ei nu doresc să fie asociaţi cu marea masă de ţărani care nu au nici o treabă cu fenomenul şi de fapt cu clubul respectiv. Desigur un alt factor pentru discreţia lor este persecutarea animalică la care s-a ajuns în prezent din partea forţelor de ordine. Chinurile şi suferinţele pe care le traieşte un ultras într-o deplasare nu pot fi nici măcar bănuite de restul oamenilor. În fine, asta e o altă poveste, nu vreau să divagăm.

Înnebunesc când mă grăbesc să plec la meci, băietii sunt la uşă sau mă aşteaptă jos şi eu nu-mi găsesc fularul. Unde e ?!? Ce am făcut cu el ?!? L-am uitat pe undeva ?!? Ţip la cei din casă! Când deschid şifonierul să caut altceva şi-l văd acolo parcă îmi vine să zâmbesc, parcă mă calmez: totul va fi bine. Oricum, cred că toată lumea face la fel, eu când îmi cumpăr haine noi (nu contează, jeans, geacă, tricou etc) ajung acasă şi primul lucru pe care îl fac e să le probez din nou în faţa oglinzii de data asta cu fularul la gât.

Ce poate fi mai frumos când cobori în faţa blocului şi îi vezi pe ai tăi aşteptându-te cu ochelari de soare, zâmbete pe buze şi o bere în mână. Ei, ca şi tine , cu acelaşi fular. Şi atunci înţelegi: gândesc şi simt la fel. Eşti cu ai tăi. Uiţi de tot! Când te dai jos din acel autocar şi e o dimineaţă friguroasa dar însorită. Când eşti puţin confuz de oboseală şi băutură. Când umbli pe străzile pustii ale unui oraş necunoscut. Când cei cu fulare ca tine încep să glumescă şi să se dezmorţească la o pizza şi o (altă) bere, MAI EXISTĂ ALTCEVA ?!? Îşi mai aduce aminte cineva că e certat cu prietena, îşi mai aminteşte cineva crizele lu’ mă-sa sau că şefu’ e un jegos ?!? NU ! Eşti în lumea ta!

Cu cine iţi plângi amarul când echipa ta a fost furată iar ? Ce te face fericit după ce ţi-ai luat bătaie? “Măcar mai am fularul…” Poate cineva să înţeleagă asta ?!? Răspunsul îl ştim cu toţii!

Dar noi mai ştim ceva, orice s-ar întâmpla, fularul nostru iubit nu ne va trăda, NICIODATA ! Iar eu personal mai ştiu ceva şi o spun din tot sufletul: AM CEL MAI FRUMOS FULAR DIN LUME!

Scris de Laurenţiu în revista RomanianUltras nr.2 / 2004
Vă rugăm popularizaţi acest articol pe cât mai multe siteuri, precizând şi sursa (www.romanianultras.net)


BUTCH & KERI – Dinastia Castanilor


Interzise pe stadioanele din România, spectacolele pirotehnice ale ultraşilor sunt tradiţii în Grecia, Italia sau Serbia

Fanii români pot fi pedepsiţi cu până la cinci ani de închisoare în cazul în care aprind torţe pe arenele sportive

Nu există meci important în Grecia fără un adevărat spectacol cu torţe din partea galeriilor, indiferent că echipa se numeşte PAOK Salonic sau Atromitos. “Sunt interzise şi la noi, dar există un fel de înţelegere pentru astfel de lucruri. E o tradiţie a noastră”, spun suporterii greci atunci când sunt întrebaţi de show-urile pirotehnice pe care le organizează. În ţară, conducătorii fotbalului încearcă de ani buni să interzică, prin toate mijloacele posibile, introducerea torţelor în stadioane, iar acest lucru a dus chiar la situaţii aberante. Conform modificărilor din legea anti-violenţă efectuate în luna ianuarie, pedepsele pentru introducerea şi folosirea materialelor pirotehnice în incinta arenelor sportive sunt mult mai mari decât cele pentru lovirea unui jucător.

Dragomir e anti-torţe

Omul care şi-a exprimat de cele mai multe ori nemulţumirea faţă de manifestările galeriilor este Dumitru Dragomir, preşedintele LPF. El a luat poziţie şi după ultima ispravă a fanilor din ţară – galeria Petrolului a umplut peluza cu torţe la meciul cu Rapid, cu ajutorul unei firme specializate. “Această practică inflamează spiritele în rândul suporterilor”, a spus Dragomir în urmă cu două luni, după Petrolul – Rapid (0-0).

Toţi cei care vor aprinde torţe pe stadion vor merge direct la puşcărie. Vor fi luaţi de acasă, amendaţi şi băgaţi la închisoare
Dumitru Dragomir, preşedinte LPF în urmă cu trei ani

Va prezentam mai jos un articol aparut in ProSport:

La PAOK, suporterii introduc fără efort sute de torţe în stadion, chiar dacă, potrivit legilor, acestea sunt interzise

În galeria formaţiei din Salonic vin meci de meci şi câţiva preoţi. Unul dintre ei a fost la un pas să fie exclus din rândurile Bisericii pentru huliganism
Sfrrrr! “Ce dracu’…”. Întorci privirea din instinct şi roşul violent îţi face ochii mici. Te dai câţiva paşi în spate pentru a cuprinde toată imaginea si realizezi: “Dementul ăla tocmai a aprins o torţă deasupra capului meu!”. Tipul chel, care cu cinci minute mai devreme muşca dintr-un sandwich, agită acum o făclie şi urlă atât de tare încât faţa începe să ia ceva din roşul focului. Aşa începe aventura unui jurnalist român în mijlocul unora dintre cei mai fanatici suporteri din Europa. Sfrrrr!

“Ascunde astea în pantaloni”

Torţa se stinge, iar bărbatul pleacă spre porţile stadionului. Toumba din Salonic este locul în care PAOK îşi joacă partidele de pe teren propriu. Sunt orele de dinaintea meciului cu Aris Salonic, marea rivală, iar pe lângă pereţii tatuaţi cu graffiti-uri trec sute de oameni, mai toţi îmbrăcaţi în negru. Vulturul bicefal, simbolul echipei, e pretutindeni.

“Bagă sticlele astea în pantaloni şi du-te spre intrare. Vin şi eu imediat”, şopteşte Leonidas, un tip brunet, cu ochelari. E genul de om pe care te aştepţi să-l vezi la contabilitatea unei firme sau atunci când ai probleme cu laptopul, nu în dreptul unei peluze. Şi mai ales nu îndesându‑şi tuburi galbene în pantaloni. “Gata, le-am luat”, spune cu un zâmbet cu subînţeles. Tricoul său, la fel ca al reporterului, stă boţit în dreptul abdomenului şi te gândeşti că singura şansă de a intra în stadion e ca pazincii – toţi laţi cât uşa – să aibă mari probleme cu vederea. Încep întrebările. Mai toate dintre ele izvorâte dintr-o teamă evidentă: “Sunteţi siguri că putem intra cu astea? Dar dacă ne prinde cineva, ce se întâmplă?”

Cu ochii larg închişi

În Grecia, fanii rămân cu greu serioşi atunci când încearcă să îţi explice că torţele sunt interzise pe stadioanele lor. “Daa… nu avem voie…, dar…”, apucă să spună Manou, un alt suporter al lui PAOK, înainte să ajungă faţă în faţă cu uriaşii stewarzi de la Gate 4. Un salut scurt, biletul intră în turnicheţi şi toată lumea e în stadion. Rămânem în continuare naivi: “Hai că am avut noroc la primul control”. “Ha-ha! Gata, am intrat! Nu mai e niciun filtru de acum”, spun cei doi greci cu un zâmbet superior care irită. În mai puţin de două minute, pe Toumba au fost introduse opt torţe! Şi asta fără ca niciunul dintre fani să depună măcar un minimum de efort. După ce realizezi pe deplin situaţia, un sentiment ciudat te cuprinde: “Aici poţi să faci orice…”. Te întrebi cum e posibil ca din anarhie să iasă vreodată ceva bun, aşa cum pretind fanii că se întâmplă în peluza lor de la poarta 4.

“Uite-l pe «Papas PAOK»”

O dâră de fum negru se ridică deasupra stadionului. Vine din stradă însoţită de zgomotul alarmelor de maşină. Gândeşti cu voce tare: “Înseamnă că s-au întâlnit”. Oamenii, curioşi intraţi încă din timp în arenă, fug spre înaltul tribunei şi privesc în jos. “E clar, s-au întâlnit…”, repeţi mecanic, parcă pentru a primi o confirmare din jur. “Stai liniştit, nu sunt jigodiile de la Aris! Au venit cei de la protest!”, vine lămurirea lui Manou – jumătate din ghidul în lumea ultraşilor de la Salonic. În următoarele minute, totul devine clar. Fanii lui Aris nu vin pe Toumba “pentru că meciul ar fi avut şanse infime să se termine cu bine”, iar protestul în cauză a fost al suporterilor lui PAOK. “Pentru câţiva băieţi din peluză care acum sunt arestaţi. Noi nu susţinem cauza lor, pentru că au fost arestaţi pe bună dreptate. Au făcut nişte infracţiuni, lucruri care nu au legătură cu fotbalul sau cu PAOK”, continuă grecul. Peluza se umple rapid, în timp ce restul stadionului rămâne aproape gol. “Acolo stau oamenii comozi, vin mai târziu la meciuri”, e ironic Leonidas, care arată brusc cu degetul spre culoarul din faţă pe care se intră în stadion. Faci ochii mari. Apoi taci câteva secunde. Întorci privirea în stânga şi în dreapta cu gândul că ceilalţi din jur îţi vor explica anomalia. Nimic… Întrebi, chiar dacă eşti stânjenit de calmul celorlalţi: “Ce caută un preot aici, în galerie?”.

Acelaşi rânjet superior care devine tot mai enervant apare pe feţele celor doi: “Ce, nu ştiai?”. Nu-ţi rămâne decât să ridici umerii şi să iei faţa omului care întreabă “De unde Dumnezeu aş fi putut să ştiu că preoţii greci sunt şi ultraşi?”

Trei preoţi şi ora rămasă până la start

Povestea preoţilor din galerie este una cu care fanii lui PAOK se mândresc: “Nu cred să existe aşa ceva la o altă echipă”, spun Leonidas şi Manou. Cel mai bătrân dintre ei este Christos Mitsios, un membru marcant al galeriei din Gate 4. Preotul trecut de 60 de ani a avut însă de suferit din cauza pasiunii sale pentru PAOK, după ce un videoclip cu el în mijlocul ultraşilor a ajuns pe internet. “Cânta alături de alţi băieţi un cântec împotriva lui Olympiakos. Avem o scandare specială pentru preot: «Părinte, părinte, vino să le-o tragem ăstora din Pireu»”, explică Leonidas. Iar Biserica din Grecia a vrut să-l scoată pe Mitsios din rândurile ei pentru legătura sa strânsă cu galeria. Lucru imposibil de realizat din cauza protestelor fanilor! Aceştia au ieşit în stradă şi au organizat campanii de susţinere pentru preotul-ultras până când Biserica l-a repus în funcţie.

Rămâi cu privirea îndreptată spre bărbatul cu barbă şi sutană care stă la câteva scaune în faţa ta şi simţi cum două mâini se prind de umerii tăi. Apoi încep să sari. Şi sari până când pe tricou apar urme de transpiraţie, iar inima bate mai tare decât tobele din faţa peluzei. În scurtele pauze te repezi spre sticla de apă de sub scaun. Iar cântecele par să nu se mai oprească, spre amuzamentul lui Manou, care observă chinul jurnalistului.

– Pare că ai obosit…
– Un pic, nu sunt obişnuit…
– Ha-ha! Şi până la meci mai e o oră, ha-ha!
– Poftim?!

Te uiţi imediat la ceas, iar confirmarea vine ca o palmă peste frunte. Eşti epuizat, picioarele te dor mai rău decât după o zi agitată de lucru şi meciul nici măcar n-a început?! Continui să sari şi să ţipi, chiar dacă prinzi cântecele precum lăutarii, după ureche, doar pentru a nu strica armonia miilor de oameni în negru. Pe gardurile peluzei, tricourile, steagurile şi fularele galbene – ale lui Aris, bineînţeles – ard de minute bune. Fumul te îneacă. Doar pe tine, pentru că ceilalţi au toţi fularele trase peste gură şi nas.

Sfrrrrrrrrrrrr! Sfrrrrrrrr! Recunoşti sunetul. Sunt sutele de torţe introduse în stadion, care acum acoperă totul. Senzaţia te goleşte de orice temeri şi priveşti fascinat în marea de fum roşu. Meciul a început şi pe teren. Cu două ore întârziere faţă de cel din tribune.

Cântecul nu s-a oprit până la final, iar alte zeci de torţe au aprins stadionul la fiecare dintre cele patru goluri ale echipei lui Costin Lazăr. Ieşi din stadion răguşit, cu tricoul mototolit şi esti transpirat leoarcă. Te uiţi în jur şi îţi spui: “Aş vrea să fiu, măcar un minut, jucător aici”.

Aşa ceva nu există în Europa! Suporterii trăiesc pentru PAOK, vin şi urmăresc antrena-mentele, sunt implicaţi activ în viaţa echipei. O asemenea atmosferă am văzut doar în America de Sud
Ilie Dumitrescu, ex-antrenor PAOK

Când te uiţi în tribune la ceea ce fac oamenii aceştia, te simţi cu adevărat fotbalist. La primul meci aici, în timpul încălzirii, eram mai mult atent la tribune decât la exerciţii
Costin Lazăr, mijlocaş PAOK

Sursa: ProSport


Cedry2k invitat la Codul lui Oreste


Mituri ale istoriei

Istoria, aşa cum o stim astăzi, conţine mituri false şi personalitaţi care nu au aproape nimic în comun cu recordurile sau faptele care li se atribuie.

1. Eva a mâncat mărul păcatului

Mii de tablouri şi sculpturi o prezinta pe Eva mâncând dintr-un măr şi ispitindu-l pe Adam să guste din acelaşi fruct interzis de divinitate. Cu toate acestea, nicăieri în textele sfinte nu apare menţionat mărul. Este numit ”fructul cunoaşterii”, asta însemnând că ar fi putut fi măr dar ar fi putut la fel de bine să fie o caisă, o pară sau orice alt tip de fruct.

2. Micul caporal Napoleon

În istorie, Napoleon a ramas drept ”le petit corporal” (Micul Caporal) această porecla dând vaga impresie că Napoleon era de fapt pitic. Însa, el masura 1,74 metri, cu mult peste media bărbaţilor francezi din secolul al XVIII-lea. Deci, de unde porecla de ”mic caporal”? Aceasta a venit ca urmare a unui obicei din armata franceza, acela prin care superiorii işi ironizau subalternii.

3. Ferdinand Magellan a efectuat prima călătorie în jurul lumii

Toată lumea ştie cele doua lucruri despre exploratorul portughez Ferdinand Magellan. Primul fiind că el a fost primul om care a efectuat prima calatorie în jurul lumii (între anii 1519 şi 1522) şi cel de-al doilea este că a fost ucis în 1521, de către filipinezi. Cum a putut face înconjurul lumii când acesta a murit cu un an înainte? De fapt, dupa moartea portughezului, secundul acestuia Juan Sebastian Elcano a finalizat calatoria.

4. Capitanul James Cook a descoperit Australia

Când căpitanul Cook a ajuns în Sydney, în anul 1770, Australia era deja descoperită de catre olandezii Abel Tasman şi Drik Hartog. Ceea ce a făcut navigatorul şi geograful englez a fost să identifice coasta de est a continentului de la antipozi şi să realizeze o cartografie corectă a acesteia.

5. Shakespeare a scris Hamlet

William Shakespeare este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari dramaturgi chiar dacă cele mai multe piese ale sale nu erau originale, ci erau doar preluari şi adaptări ale unor povestiri mai vechi.
Spre exemplu, tragedia lui Hamlet, prinţul Danemarcei este una dintre cele mai faimoase opere ale sale. Însă, el s-a bazat pe o poveste veche care îşi are originea dintr-un mit scandinav. Dar cum originalul nu s-a păstrat, putem afirma ca versiunea englezului este cea mai bună.

6. America a devenit independentă la 4 iulie 1776

Se ştie ca independenţa Statelor Unite ale Americii a fost obţinută la data de 4 iulie 1774. Cu toate acestea, războiul a mai durat alţi şapte ani, înainte ca Statele Unite şi Marea Britanie, mai exact regele George al III-lea, să declare independenţa şi încetarea războiului, abia la 3 septembrie 1783. Practic, în acea zi a intrat în vigoare Actul de Independenţă, cand liderii americani au semnat Tratatul de pace definitiv.

7. Columb a demonstrat ca Pământul e rotund

Autorul american Washington Irving, la 500 de ani dupa ce Columb a navigat către America, a fost cel care l-a portretizat pe exploratorul italian, care a pornit în călătoria în care urma să demonstreze că pământul este rotund. De fapt, grecii ştiau că pământul nu este plat înca din secolul XIV. Chiar şi aşa, Columb nu a putut demonstra faptul că pământul este rotund pentru că, pur şi simplu nici el nu a crezut asta. Columb credea ca pământul este în forma de pară.
El a ridicat ancora pentru a dovedi altceva: că Asia era mai aproape decât se credea. Dar chiar şi aici, el a greşit. Pentru a clarifica şi mai bine situaţia, el nici macar nu a pus piciorul în America, cel mai aproape a ajuns în Bahamas, care este oarecum în formă de pară.

8. Iisus s-a nascut pe 25 decembrie

Crăciunul celebrează naşterea lui Isus, însa nu există nici o dovata că el a fost născut de fapt în acea zi. Ori că el s-a nascut în iesle sau că au existat trei magi. Exista ipoteze cu privire la originea Crăciunului, dar poate că cea mai importanta este cea privitoare la cultul elenistic al zeului Mithra, cult apărut în preajma anului 100 I.Hr. Adepţii acestei credinţe erau convinşi că Mithra s-a nascut pe 25 decembrie, dintr-o mama fecioară, şi că acesta s-a nascut într-adevăr într-o iesle. Numeroase voci afirma că primii creştini au încercat să facă uitat acest cult al lui Mithra, astfel înlocuind sărbătoarea acestuia cu Crăciunul.

9. George Washington a fost primul preşedinte al Americii

Toata lumea stie că George Washington a fost primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii (din cei 44 de preşedinti din istorie). Realitatea este, însa, alta. În timpul Revoluţiei Americane, Congresul Statelor Unite l-a ales pe Peyton Randolph drept primul preşedinte. Una dintre primele mişcări ale lui Rudolph a fost de a crea o armată, pentru apărarea împotriva Marii Britanii, iar în fruntea acesteia l-a numit general pe George Washington. Randolph a fost urmat în anul 1781, de către John Cook (cel care a caştigat independenţa), urmând ca opt ani mai târziu,în urma victoriei obtinute împotriva Angliei, Washington sa devina primul preşedinte ales prin vot popular(democratic).

10. Thomas Edison a inventat becul electric

Thomas Edison este cunoscut ca unul dintre cei mai mari inventatori ai lumii, el având un record de 1093 de inventii, însa nu el este autorul tuturor inventiilor sale. Realitatea este că unele aparţin tehnicienilor care lucrau alături de el. Spre exemplu, becul electric, cunoscuta ca marea inventie a lui Edison. De fapt, acesta a fost inventat cu patru decenii înainte ca Edison să se nască, de catre omul de ştiinta englez, Hamphry Davy.

Marea problema a becului inventat de Hamphry a fost aceea că filamentul de carbon propus de el nu rezista mai mult de cateva ore, becurile trebuind schimbate de mai multe ori pe zi. Zeci de inventatori au încercat să îmbunataţească inovaţia englezului, însa cea mai bună idee a fost cea a lui Edison. Daca pana la el, becul cu cea mai mare rezistenţă funcţiona maxim 12 ore, filamentul propus de acesta dura cateva zile. O performanta exceptionala, însa nu prima.

11. Maria Antoaneta a zis ”Nu au pâine? Să mânânce prăjituri!”

În 1766, Jean-Jacques Rousseau a scris despre un incident, cum că, o mare prinţesă a spus ” Nu au pâine? Să mânânce prăjituri!” în timp ce poporul suferea de foamete. Însă, când Rousseau a scris acest lucru pe când Maria Antoaneta era doar un copil de 11 ani din Austria. Revoluţia franceză începea abia peste 23 de ani. Mitul că ea a rostit aceste cuvinte infame a fost, probabil, răspândit de către propagandiştii revoluţiei, pentru a ilustra indiferenţa ei la situaţia dificilă a poporului francez

sursa: http://www.jurnalul.ro/it/stiinta/marile-mituri-istorice-10-motive-sa-rescriem-istoria-


Campina

Campina se afla pe Valea Prahovei, la 30 km departare fata de Ploiesti (resedinta judetului Prahova) si la 90 km de Brasov. Asezat la o altitudine medie de 450 m, orasul se inscrie in zona subcarpatica. Este marginit la nord de raul Campinita, la est de raul Doftana, iar la vest de raul Prahova.

Atrase de frumusetea peisajului, de blandetea climei si de renumele Campinei, personalitati culturale de valoare, si-au pus amprenta asupra locului, lasand in actualelele muzee si case memoriale, pretioase marturii ale epocii lor.

Obiective turistice:
Biserica „de la Han”, numita si „Biserica de la Brazi”, a fost construita in 1883 de Sfantul Calinic de la Cernica, avand hramul „Adormirea Maicii Domnului”; este cea mai veche cladire din Campina.
Capela „Hernea”, monument in stil baroc, unic in oras.
Castelul „Iulia Hasdeu”, creatia lui B.P.Hasdeu, construit in memoria fiicei sale, Iulia
Muzeul „Nicolae Grigorescu”, fosta locuinta a pictorului, continua sa redea imaginea universului de viata din ultimii sai ani.

Personal am fost de 3 ori in Campina si o recomand cu caldura oricui isi doreste o mica „evadare” de o zi  din Bucuresti. Are si cateva restaurante si terase cu mancare buna la preturi decente (eu am mancat la restaurantul hotelului Muntenia, iar terasa nu mai retin cum se numea dar avea balansoare:D).


Maximilian – Domnișoare feat. Zhao & Spike


Pilda soimului si a ciorii

Un pustnic văzu odată într-o pădure un șoim.

Pasărea ducea spre cuibul său o bucată de carne: sfâșie carnea în multe bucățele și începu să hrănească cu ea un pui de cioară rănit.

Pustincul se minună de faptul că un șoim hrănea un pui de cioară și se gândi:

,,Dumnezeu mi-a dat un semn. El nu uită nici măcar un pui de cioară rănit. Dumnezeu a făcut ca acel șoim înspăimântător să hrănească o pasăre lipsită de ocrotire dintr-o altă specie.

Înțeleg de aici cum Dumnezeu dă tuturor ființelor cele de care au trebuință; și noi ne preocupăm într-atât de noi înșine…

De acum încolo voi înceta să mai am grijă de mine!

Dumnezeu m-a făcut să pricep ce am de făcut.

Nu am să-mi mai caut de mâncare !

Dumnezeu nu lasă în părăsire pe nici una dintre creaturile sale : nu mă va abandona nici pe mine.”

Zis și făcut: se așeză acolo în pădure și nu se mai clinti din loc: se ruga și iar se ruga; nu făcea nimic altceva. Rămase astfel timp de trei zile și tei nopți, fără a bea vreun strop de apă sau să ia vreo îmbucătură de mâncare. După aceste zile, pustnicul era atât de slăbit încât nu mai era în stare nici să ridice mâna. Cum era așa lipit de putere, adormi. Și iată că în vis i se arată un înger. Îngerul îl privi cu tristețe și grăi:

,,Este adevărat că semnul era pentru tine. Dar tu trebuia să înveți a urma pilda șoimului nu pe cea a ciorii!”