Calator prin Romania

Interzise pe stadioanele din România, spectacolele pirotehnice ale ultraşilor sunt tradiţii în Grecia, Italia sau Serbia

Fanii români pot fi pedepsiţi cu până la cinci ani de închisoare în cazul în care aprind torţe pe arenele sportive

Nu există meci important în Grecia fără un adevărat spectacol cu torţe din partea galeriilor, indiferent că echipa se numeşte PAOK Salonic sau Atromitos. “Sunt interzise şi la noi, dar există un fel de înţelegere pentru astfel de lucruri. E o tradiţie a noastră”, spun suporterii greci atunci când sunt întrebaţi de show-urile pirotehnice pe care le organizează. În ţară, conducătorii fotbalului încearcă de ani buni să interzică, prin toate mijloacele posibile, introducerea torţelor în stadioane, iar acest lucru a dus chiar la situaţii aberante. Conform modificărilor din legea anti-violenţă efectuate în luna ianuarie, pedepsele pentru introducerea şi folosirea materialelor pirotehnice în incinta arenelor sportive sunt mult mai mari decât cele pentru lovirea unui jucător.

Dragomir e anti-torţe

Omul care şi-a exprimat de cele mai multe ori nemulţumirea faţă de manifestările galeriilor este Dumitru Dragomir, preşedintele LPF. El a luat poziţie şi după ultima ispravă a fanilor din ţară – galeria Petrolului a umplut peluza cu torţe la meciul cu Rapid, cu ajutorul unei firme specializate. “Această practică inflamează spiritele în rândul suporterilor”, a spus Dragomir în urmă cu două luni, după Petrolul – Rapid (0-0).

Toţi cei care vor aprinde torţe pe stadion vor merge direct la puşcărie. Vor fi luaţi de acasă, amendaţi şi băgaţi la închisoare
Dumitru Dragomir, preşedinte LPF în urmă cu trei ani

Va prezentam mai jos un articol aparut in ProSport:

La PAOK, suporterii introduc fără efort sute de torţe în stadion, chiar dacă, potrivit legilor, acestea sunt interzise

În galeria formaţiei din Salonic vin meci de meci şi câţiva preoţi. Unul dintre ei a fost la un pas să fie exclus din rândurile Bisericii pentru huliganism
Sfrrrr! “Ce dracu’…”. Întorci privirea din instinct şi roşul violent îţi face ochii mici. Te dai câţiva paşi în spate pentru a cuprinde toată imaginea si realizezi: “Dementul ăla tocmai a aprins o torţă deasupra capului meu!”. Tipul chel, care cu cinci minute mai devreme muşca dintr-un sandwich, agită acum o făclie şi urlă atât de tare încât faţa începe să ia ceva din roşul focului. Aşa începe aventura unui jurnalist român în mijlocul unora dintre cei mai fanatici suporteri din Europa. Sfrrrr!

“Ascunde astea în pantaloni”

Torţa se stinge, iar bărbatul pleacă spre porţile stadionului. Toumba din Salonic este locul în care PAOK îşi joacă partidele de pe teren propriu. Sunt orele de dinaintea meciului cu Aris Salonic, marea rivală, iar pe lângă pereţii tatuaţi cu graffiti-uri trec sute de oameni, mai toţi îmbrăcaţi în negru. Vulturul bicefal, simbolul echipei, e pretutindeni.

“Bagă sticlele astea în pantaloni şi du-te spre intrare. Vin şi eu imediat”, şopteşte Leonidas, un tip brunet, cu ochelari. E genul de om pe care te aştepţi să-l vezi la contabilitatea unei firme sau atunci când ai probleme cu laptopul, nu în dreptul unei peluze. Şi mai ales nu îndesându‑şi tuburi galbene în pantaloni. “Gata, le-am luat”, spune cu un zâmbet cu subînţeles. Tricoul său, la fel ca al reporterului, stă boţit în dreptul abdomenului şi te gândeşti că singura şansă de a intra în stadion e ca pazincii – toţi laţi cât uşa – să aibă mari probleme cu vederea. Încep întrebările. Mai toate dintre ele izvorâte dintr-o teamă evidentă: “Sunteţi siguri că putem intra cu astea? Dar dacă ne prinde cineva, ce se întâmplă?”

Cu ochii larg închişi

În Grecia, fanii rămân cu greu serioşi atunci când încearcă să îţi explice că torţele sunt interzise pe stadioanele lor. “Daa… nu avem voie…, dar…”, apucă să spună Manou, un alt suporter al lui PAOK, înainte să ajungă faţă în faţă cu uriaşii stewarzi de la Gate 4. Un salut scurt, biletul intră în turnicheţi şi toată lumea e în stadion. Rămânem în continuare naivi: “Hai că am avut noroc la primul control”. “Ha-ha! Gata, am intrat! Nu mai e niciun filtru de acum”, spun cei doi greci cu un zâmbet superior care irită. În mai puţin de două minute, pe Toumba au fost introduse opt torţe! Şi asta fără ca niciunul dintre fani să depună măcar un minimum de efort. După ce realizezi pe deplin situaţia, un sentiment ciudat te cuprinde: “Aici poţi să faci orice…”. Te întrebi cum e posibil ca din anarhie să iasă vreodată ceva bun, aşa cum pretind fanii că se întâmplă în peluza lor de la poarta 4.

“Uite-l pe «Papas PAOK»”

O dâră de fum negru se ridică deasupra stadionului. Vine din stradă însoţită de zgomotul alarmelor de maşină. Gândeşti cu voce tare: “Înseamnă că s-au întâlnit”. Oamenii, curioşi intraţi încă din timp în arenă, fug spre înaltul tribunei şi privesc în jos. “E clar, s-au întâlnit…”, repeţi mecanic, parcă pentru a primi o confirmare din jur. “Stai liniştit, nu sunt jigodiile de la Aris! Au venit cei de la protest!”, vine lămurirea lui Manou – jumătate din ghidul în lumea ultraşilor de la Salonic. În următoarele minute, totul devine clar. Fanii lui Aris nu vin pe Toumba “pentru că meciul ar fi avut şanse infime să se termine cu bine”, iar protestul în cauză a fost al suporterilor lui PAOK. “Pentru câţiva băieţi din peluză care acum sunt arestaţi. Noi nu susţinem cauza lor, pentru că au fost arestaţi pe bună dreptate. Au făcut nişte infracţiuni, lucruri care nu au legătură cu fotbalul sau cu PAOK”, continuă grecul. Peluza se umple rapid, în timp ce restul stadionului rămâne aproape gol. “Acolo stau oamenii comozi, vin mai târziu la meciuri”, e ironic Leonidas, care arată brusc cu degetul spre culoarul din faţă pe care se intră în stadion. Faci ochii mari. Apoi taci câteva secunde. Întorci privirea în stânga şi în dreapta cu gândul că ceilalţi din jur îţi vor explica anomalia. Nimic… Întrebi, chiar dacă eşti stânjenit de calmul celorlalţi: “Ce caută un preot aici, în galerie?”.

Acelaşi rânjet superior care devine tot mai enervant apare pe feţele celor doi: “Ce, nu ştiai?”. Nu-ţi rămâne decât să ridici umerii şi să iei faţa omului care întreabă “De unde Dumnezeu aş fi putut să ştiu că preoţii greci sunt şi ultraşi?”

Trei preoţi şi ora rămasă până la start

Povestea preoţilor din galerie este una cu care fanii lui PAOK se mândresc: “Nu cred să existe aşa ceva la o altă echipă”, spun Leonidas şi Manou. Cel mai bătrân dintre ei este Christos Mitsios, un membru marcant al galeriei din Gate 4. Preotul trecut de 60 de ani a avut însă de suferit din cauza pasiunii sale pentru PAOK, după ce un videoclip cu el în mijlocul ultraşilor a ajuns pe internet. “Cânta alături de alţi băieţi un cântec împotriva lui Olympiakos. Avem o scandare specială pentru preot: «Părinte, părinte, vino să le-o tragem ăstora din Pireu»”, explică Leonidas. Iar Biserica din Grecia a vrut să-l scoată pe Mitsios din rândurile ei pentru legătura sa strânsă cu galeria. Lucru imposibil de realizat din cauza protestelor fanilor! Aceştia au ieşit în stradă şi au organizat campanii de susţinere pentru preotul-ultras până când Biserica l-a repus în funcţie.

Rămâi cu privirea îndreptată spre bărbatul cu barbă şi sutană care stă la câteva scaune în faţa ta şi simţi cum două mâini se prind de umerii tăi. Apoi încep să sari. Şi sari până când pe tricou apar urme de transpiraţie, iar inima bate mai tare decât tobele din faţa peluzei. În scurtele pauze te repezi spre sticla de apă de sub scaun. Iar cântecele par să nu se mai oprească, spre amuzamentul lui Manou, care observă chinul jurnalistului.

– Pare că ai obosit…
– Un pic, nu sunt obişnuit…
– Ha-ha! Şi până la meci mai e o oră, ha-ha!
– Poftim?!

Te uiţi imediat la ceas, iar confirmarea vine ca o palmă peste frunte. Eşti epuizat, picioarele te dor mai rău decât după o zi agitată de lucru şi meciul nici măcar n-a început?! Continui să sari şi să ţipi, chiar dacă prinzi cântecele precum lăutarii, după ureche, doar pentru a nu strica armonia miilor de oameni în negru. Pe gardurile peluzei, tricourile, steagurile şi fularele galbene – ale lui Aris, bineînţeles – ard de minute bune. Fumul te îneacă. Doar pe tine, pentru că ceilalţi au toţi fularele trase peste gură şi nas.

Sfrrrrrrrrrrrr! Sfrrrrrrrr! Recunoşti sunetul. Sunt sutele de torţe introduse în stadion, care acum acoperă totul. Senzaţia te goleşte de orice temeri şi priveşti fascinat în marea de fum roşu. Meciul a început şi pe teren. Cu două ore întârziere faţă de cel din tribune.

Cântecul nu s-a oprit până la final, iar alte zeci de torţe au aprins stadionul la fiecare dintre cele patru goluri ale echipei lui Costin Lazăr. Ieşi din stadion răguşit, cu tricoul mototolit şi esti transpirat leoarcă. Te uiţi în jur şi îţi spui: “Aş vrea să fiu, măcar un minut, jucător aici”.

Aşa ceva nu există în Europa! Suporterii trăiesc pentru PAOK, vin şi urmăresc antrena-mentele, sunt implicaţi activ în viaţa echipei. O asemenea atmosferă am văzut doar în America de Sud
Ilie Dumitrescu, ex-antrenor PAOK

Când te uiţi în tribune la ceea ce fac oamenii aceştia, te simţi cu adevărat fotbalist. La primul meci aici, în timpul încălzirii, eram mai mult atent la tribune decât la exerciţii
Costin Lazăr, mijlocaş PAOK

Sursa: ProSport

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s